CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon a avut o întrevedere cu Oleg Vasnețov

Președintele țării, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotențiar al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasneţov.

Părțile au făcut un schimb de opinii pe marginea mai multor subiecte legate de dezvoltarea relațiilor comercial-economice, culturale și umanitare dintre țările noastre, subliniind necesitatea aprofundării în continuare a parteneriatului strategic.

Domnul Ambasador a apreciat înalt Forumul Internațional de Investiții ”Invest Gagauzia-2019”, care s-a desfășurat în weekend la Comrat, cu participarea antreprenorilor ruși. Interlocutorii au fost unanimi în opinia privind importanța consolidării raporturilor de cooperare între regiunile Republicii Moldova și Federației Ruse.

De asemenea, oficialii au remarcat succesul cu care a fost organizată la Chișinău și Tiraspol, ședința ”Lecturilor Primakov” - platformă de discuții creată în anul 2015 la care participă diplomați, politologi, istorici, jurnaliști, oameni de știință etc. La ședința respectivă care a avut loc sîmbătă, au fost prezenți reprezentanți ai comunității științifice ruse și moldovenești, precum și reprezentanți ai administrației prezidențiale, ai Parlamentului și Guvernului Republicii Moldova.