CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon a avut o întrevedere cu Oleg Vasnețov

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federației Ruse în țara noastră, Oleg Vasneţov.

În cursul dialogului, interlocutorii au făcut un schimb de opinii privind situația politică internă și externă. Oficialii au mai discutat despre relațiile bilaterale și au stabilit unele obiective pentru următoarele luni.

Șeful statului a adresat sincere mulțumiri pentru realizarea în practică a înțelegerilor pe care le-a avut cu Vladimir Putin. În mod special, Președintele s-a referit la adoptarea de către guvernul rus a deciziei privind anularea, de la 1 ianuarie 2019, a taxelor vamale la exportul către Rusia a mai multor categorii de produse moldovenești, precum și la aplicarea de către autoritățile ruse a amnistiei migraționale de care vor beneficia sute de mii de moldoveni.

De asemenea, Igor Dodon și Oleg Vasnețov au discutat despre elaborarea unui plan de acțiuni de marcare a anului 2019 – Anul Republicii Moldova în Federația Rusă.

În mod repetat, Președintele Moldovei a transmis sincere condoleanțe poporului rus în legătură cu tragedia din Magnitogorsk.