Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasneţov. Oficialii au făcut un schimb de opinii cu privire la dezvoltarea relațiilor de colaborare moldo-ruse, precum și despre situația internă din țara noastră.
Părțile au salutat faptul că în Rusia au demarat activitățile de marcare a Anului Republicii Moldova în Federația Rusă. Astfel, șeful statului a specificat că în aceste zile, la Moscova, organizația obștească ”Pentru prietenia dintre Moldova și Rusia” a organizat o Seară a prieteniei cu participarea reprezentanților organizațiilor obștești din Moldova și Rusia. ”Urmează ”Forumul oamenilor de afaceri” de la Kursk, ”Festivalul Culturii Moldovenești” de la Sankt Petersburg – evenimente ce vor avea loc în luna aprilie, curent”, a menționat Președintele țării.
De asemenea, oficialii și-au exprimat satisfacția în legătură cu desfășurarea în Moldova a acțiunilor dedicate aniversării a 75-a de la eliberarea Moldovei de sub ocupația fascistă.
În alt context Președintele l-a informat pe oficialul rus despre dialogul inițiat cu liderii principalelor forțe politice parlamentare în vederea depășirii blocajului politic post-electoral.
Igor Dodon și Oleg Vasnețov au fost unanimi în opinia că discuțiile demarate vor impulsiona procesele politice și vor contribui la determinarea partidelor respective în luarea unei decizii finale privind crearea unei majorități parlamentare, or organizarea alegerilor anticipate.