CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon a avut o întrevedere cu Oleg Vasneţov

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasneţov.

În cadrul întrevederii, părțile au discutat mai multe chestiuni cu privire la relaţiile bilaterale, situația din politica internă şi externă a ţării.

Totodată, Igor Dodon și Oleg Vasneţov au examinat programul vizitei pastorale în Moldova a Patriarhului Moscovei şi al Întregii Rusii, Kirill, planificată pentru 27-28 octombrie. Potrivit programului, sîmbătă seara Sanctitatea Sa va oficia un serviciu divin la Catedrala „Naşterea Domnului” din Chișinău. De asemenea, în premieră, Patriarhul Kirill va vizita orașele Comrat şi Bălţi.

În cadrul dialogului, interlocutorii au discutat, de asemenea, detalii privind vizita oficială a Președintelui Republicii Moldova în Federația Rusă, preconizată pentru perioada 31 octombrie -1 noiembrie, curent.