CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon a avut o întrevedere cu ministrul afacerilor externe și comerțului exterior al Ungariei

Astăzi, Președintele ţării a avut o întrevedere cu ministrul afacerilor externe și comerțului exterior al Ungariei, Péter Szijjártó, care se află într-o vizită oficială în Republica Moldova.

În cursul dialogului, au fost abordate mai multe aspecte ale raporturilor bilaterale între Moldova și Ungaria precum și despre importanța intensificării dialogului politic între statele noastre.

Igor Dodon a exprimat recunoștință părții maghiare pentru asistența oferită țării noastre în diverse domenii.

„În cadrul discuțiilor, am constatat că avem viziuni comune asupra multor procese care au loc în regiune, în special, asupra riscurilor și provocărilor la care sunt expuse țările din această zonă”, a menţionat șeful statului.
Președintele ţării a pledat pentru dinamizarea schimburilor comerciale, și aprofundarea acestora prin intermediul diferitor proiecte comune, și a încurajat participarea companiilor maghiare în activitatea Zonelor Economice Libere şi Parcurilor Industriale din Republica Moldova, care oferă condiţii atractive pentru investitori.

Președintele ţării a reiterat invitația în adresa președintelui Ungariei, János Áder de a efectua o vizită oficială în țara noastră pe parcursul anului curent.

În final, șeful statului a subliniat că Republica Moldova trebuie să aibă relații de prietenie atît la Est cît și la Vest, în beneficiul cetățenilor și a țării noastre.