CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon a avut o întrevedere cu Alexander Koss și Ridha Tekaia

Astăzi, Igor Dodon, Președintele Republicii Molodva a avut o întrevedere cu Alexander Koss, președintele Asociației Investitorilor Străini și Ridha Tekaia, președintele Mobiasbancă – Groupe Societe Generale.

În cadrul întrevederii părțile au discutat aspecte legate de climatul investițional din Republica Moldova, reformele regulatorii, perspectiva de atragere a investițiilor, ș.a.

Președintele țării a menționat că în ultimii 2 ani, inclusiv după semnarea Acordului de Asociere cu UE, fluxul de investiții străine directe în economia Republicii Moldova a scăzut cu 17%.

Totodată, Igor Dodon a propus reprezentanților Asociației să devină membri ai Consiliului Economic pe lîngă Președintele Republicii Moldova.

Șeful statului le-a comunicat interlocutorilor săi că în viitorul apropiat va fi elaborat un Program Național de dezvoltare socio-economic al țării și i-a invitat să participe activ la discuțiile pe marginea acestuia, pentru a lansa propuneri la compartimentele ce țin de domeniile lor.