CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon a asistat la Sfînta Liturghie oficiată la Biserica ortoxă "Sfînta Marea Muceniţă Ecaterina" de la Roma

Președintele țării a asistat la Sfînta Liturghie din Biserica ortoxă "Sfînta Marea Muceniţă Ecaterina" de la Roma, oficiată de conducătorul parohiilor ortodoxe din Italia, Episcopul Matei.

La slujbă au fost prezenți foarte mulţi originari din Moldova. Biserica este locul unde cel mai des merg compatrioții noștri de la Roma. Este foarte bine că, aflîndu-se chiar peste hotare, concetățenii noştri rămîn credincioşi tradiţiei ortodoxe.
Șeful statului a exprimat recunoştinţă părintelui Matei pentru că se îngrijeşte de hrana spirituală a moldovenilor, aflaţi departe de Patrie.

Președintele Repulicii Moldova a dăruit bisericii de la Roma icoana a 12 Sfinți moldoveni și totodată a informat reprezentanții bisericii, dar și enoriașii despre faptul că ieri a abordat cu conducerea Sfîntului Scaun subiectul deschiderii mai multor lăcașuri ale bisericile noastre creștin ortodoxe pe teritoriul Italiei.

”Totodata, în discuțiile pe care le-am avut aici cu conaționalii noștri am abordat mai multe subiecte ce țin de situația din țară și de peste hotare, dar și problemele cu care se confrunta concetățenii noștri aici, în Italia. În mod special, ne-am axat pe necesitatea semnării unui acord în domeniul pensiilor și a protecției sociale, necesitatea recunoașterii titlurilor de studii ale moldovenilor aflați în Italia și altele”, a menționat șeful statului.

De asemenea, Igor Dodon le-a comunicat că mîine va avea o întrevedere cu Președintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella în cadrul căreia îl va informa despre aceste chestiuni și va solicita urgentarea soluționării acestora.
Întîlnirea Președintelui cu conaționalii noștri a fost urmată de o trapeză.