CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Conducerea de vârf a țării a desfășurat ședința săptămânală

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat la ședința săptămânală cu Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi și Prim-ministru, Ion Chicu (în regim online).

Oficialii au discutat mai multe chestiuni de pe agenda de lucru a conducerii de vârf a țării, pentru săptămâna curentă. Șeful statului a subliniat că subiectele principale râmân a fi cele patru proiecte de lege privind politica bugetar-fiscală pentru anul 2021, care urmează să fie adoptate de către Parlament în lectura a doua.

„Este vorba despre bugetul de stat, politica bugetar-fiscală, bugetul asigurărilor sociale și cel al asigurărilor obligatorii în medicină. În această săptămână, vor fi examinate câteva sute de amendamente propuse la proiectele de lege respective.”, a declarat Președintele țării.

De asemenea, în cadrul ședinței de astăzi părțile au constatat creșterea veniturilor la buget datorită administrării dure al sistemului fiscal și vamal. Astfel, Igor Dodon a specificat că în luna decembrie curent, autoritățile fiscale au acumulat și transferat în buget cu 7,8% mai mult decât în luna decembrie a anului trecut, iar autoritățile vamale au acumulat cu 12,8% mai mult. Totodată, șeful statului a confirmat că achitarea salariilor, pensiilor și plăților prestațiilor sociale se efectuează fără întârziere, în pofida speculațiilor unor politicieni.

La finele întrevederii, oficialii au discutat despre situația pandemică care rămâne să fie extrem de tensionată. Președintele țării a remarcat că continuă să crească numărul persoanelor contaminate, iar unul dintre spitalele municipale din Chișinău va fi amenajat pentru primirea bolnavilor de COVID-19. Cu toate acestea, Igor Dodon a menționat că sistemul de sănătate încă mai dispune de rezerve pentru combaterea în continuare a răspândirii infecției. Astfel, conducerea de vârf a țării a venit iarăși cu un îndemn către cetățenii noștri de a respecta cu strictețe toate regulile sanitar-epidemiologice.