CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

„Comisia Europeană va rămâne un partener puternic și de încredere al Republicii Moldova”

Comisarul european pentru Extindere și Politică de Vecinătate, Štefan Füle, aflat la sfârșit de mandat, i-a expediat o scrisoare președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, în care își exprimă satisfacția față de nivelul actual al relațiilor dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.

Vă prezentăm textul integral al scrisorii:

„Stimate domnule președinte,

Mandatul meu de Comisar european pentru Extindere și Politică de Vecinătate se va încheia în curând și cu această ocazie doresc să Vă mulțumesc pentru cooperarea excelentă pe care am avut-o. În ultimii cinci ani țările din vecinătatea UE au trebuit să facă față mai multor provocări. Într-un context atât de dificil, noi am putut conta pe contribuția și ideile țării Dumneavoastră în procesul de revizuire și de consolidare a politicii de vecinătate în cadrul programului Parteneriatului Estic.

Mai important este că am aprofundat considerabil relațiile noastre, ne-am asumat noi inițiative ambițioase și am oferit noi oportunități pentru popoarele noastre.

Pe parcursul mandatului meu, Republica Moldova și-a consolidat semnificativ relațiile cu Uniunea Europeană. După mai mulți ani de parteneriat și cooperare, semnarea, pe 27 iunie 2014, a Acordului de Asociere și aplicarea provizorie a prevederilor acestuia, începând cu 1 septembrie a.c., au marcat un pas istoric  în dezvoltarea relațiilor noastre.

În anul 2014 am înregistrat și alte realizări semnificative - abolirea în luna aprilie a regimului de vize, fapt ce reprezintă un exemplu excelent că strânsa colaborare poate aduce beneficii tangibile cetățenilor noștri.

Republica Moldova este, de asemenea, prima țară din cadrul Parteneriatului Estic care participă la programele Comisiei Europene menite să sprijine cercetarea și afacerile. Cunoscând eforturile depuse în realizarea acestor acțiuni, doresc ca angajamentul reciproc să continue, sporind  astfel contactele dintre cetățenii noștri, oferind noi oportunități acestora.

De asemenea, doresc să Vă asigur de faptul că noi vom continua angajamentul nostru în procesul de reglementare a conflictului transnistrean și vom sprijini suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul granițelor recunoscute pe plan internațional și acordarea unui statut special Transnistriei.

Doresc Republicii Moldova și Dumneavoastră personal succes în continuarea cooperării noastre. Comisia Europeană va rămâne un partener puternic și de încredere al țării Dumneavoastră, pe măsură ce continuăm să tindem spre un parteneriat mai strâns, adaptat necesităților Republicii Moldova.

Cu respect,

Štefan Füle”