Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, invită redactorii instituțiilor de presă la o discuție informală despre activitatea instituției prezidențiale în perioada următoare. Discuția va avea loc miercuri, 6 ianuarie, ora 15.00, la sediul Președinției. Vă rugăm să confirmați participarea, inclusiv numele persoanei desemnate (maximum una per redacție), la adresa electronică presa@prm.md până la ora 21.00 a zilei de astăzi, 5 ianuarie 2021.
Menționăm că evenimentul are un caracter neformal. Accesul în clădire se va face în baza confirmărilor prealabile și a legitimației de presă/act de identitate, iar, date fiind regulile pandemice, participanții vor purta mască.