CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

A fost semnat Decretul privind numirea Doamnei Rodica Antoci în funcția de președinte al Autorității Naționale de Integritate

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a semnat Decretul privind numirea Doamnei Rodica Antoci în funcția de președinte al Autorității Naționale de Integritate. Conform legislației, din momentul publicării Decretului, Doamna Antoci trebuie să depună jurămîntul în fața președintelui țării în decurs de 5 zile.

Șeful statului a avut o întrevedere cu Doamna Rodica Antoci, director desemnat la Autoritatea Națională de Integritate, instituție menită să fortifice statalitatea, legalitatea și integritatea mediului public al Republicii Moldova.

Activitatea instituției a fost blocată de aproape un an de zile. Propunerile pentru numirea Doamnei Antoci în funcție sunt susținute de reprezentanții societății civile care fac parte din Consiliul de integritate. Dosarul prezentat este unul complet.

”Sper că Doamna Antoci își va face datoria așa cum presupune cadrul legal, iar Autoritatea va continua să descurajeze comportamentele care generează corupție în plan administrativ și va realiza deplin misiunea nobilă ce-i revine. Este foarte mult de lucru în domeniul respectiv”, a menționat Igor Dodon.