EXCELENȚĂ,
Cu ocazia Zilei Naționale a Republicii Islamice Iran, din numele poporului Republicii Moldova și al meu personal, am onoarea de a Vă transmite felicitări și urări de pace și prosperitate poporului iranian. Folosind această oportunitate, doresc să-mi exprim aprecierea pentru relațiile de cooperare care există între țările noastre.
În această perioadă de criză fără precedent, cauzată de pandemia Covid-19 și de consecințele sale social-economice, ne solidarizăm cu toate națiunile pentru a gestiona eficient pandemia care a afectat grav țările din întreaga lume.
Reiterând urările mele de bunăstare continuă pentru poporul iranian, Vă rog să acceptați, Excelență, asigurarea înaltei mele considerații.