CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Mesajul de felicitare transmis de președintele Nicolae Timofti președintelui Republicii Federative a Braziliei, Dilma Vana Rousseff

EXCELENŢĂ,

Ziua Independenţei Republicii Federative a Braziliei îmi oferă deosebita plăcere de a Vă adresa, în numele poporului Republicii Moldova şi al meu personal, cele mai sincere şi cordiale felicitări, însoţite de urări de pace şi prosperitate pentru poporul brazilian.

Profit de acest prilej pentru a-mi exprima ferma convingere că, prin eforturi comune, relaţiile de prietenie şi colaborare dintre ţările noastre se vor consolida, materializîndu-se prin intensificarea raporturilor comercial-economice şi investiţionale, valorificarea potenţialului turistic existent, precum şi extinderea cadrului juridic bilateral. Totodată, apreciez înalt dialogul constructiv moldo-brazilian în cadrul organismelor internaţionale şi sper că această cooperare va genera rezultate palpabile şi în viitor, în beneficiul ambelor state.

Dorindu-Vă multă sănătate şi noi succese în activitatea Dumneavoastră de mare răspundere, Vă rog să acceptaţi, Excelenţă, asigurarea distinsei mele consideraţii.