Mesaj de felicitare adresat Președintelui Republicii Ungaria Domnului János ÁDER

EXCELENŢĂ,

Primiți felicitările mele cele mai alese cu prilejul frumosului jubileu pe care îl marcați astăzi.

Această ocazie specială îmi permite să Vă apreciez contribuția personală valoroasă la consolidarea statului ungar, dorindu-Vă, în contextul dat, sănătate, putere de muncă și viață lungă.

Țin să îmi exprim convingerea că relațiile de prietenie și cooperare existente între țările noastre vor cunoaște, prin eforturi comune, o dezvoltare dinamică continuă, fortificîndu-se în spiritul colaborării reciproc avantajoase, spre beneficiul ambelor state.

Reiterînd felicitările și urările de bine și mult spor în exercitarea mandatului de mare responsabilitate, dar și de pace și prosperitate întregului popor ungar, Vă rog să acceptaţi, Excelență, asigurarea înaltei mele consideraţii.