Mesaj de felicitare adresat Președintelui Republicii Columbia, Iván Duque Márquez

EXCELENȚĂ,

Ziua Națională a Republicii Columbia îmi oferă deosebita plăcere 
de a Vă adresa, în numele cetățenilor Republicii Moldova și al meu personal, cele mai sincere felicitări, însoțite de urări de pace, prosperitate și bunăstare pentru națiunea columbiană.

În condițiile anevoioase impuse de actuala pandemie, suntem solidari 
cu cetățenii țării Dumneavoastră în eforturile de depășire a provocărilor cu care se confruntă.

Profit de această ocazie solemnă pentru a-mi exprima convingerea că, prin 
dialog continuu și constructiv, relațiile de prietenie și cooperare dintre statele noastre vor cunoaște o dezvoltare dinamică în diverse domenii de interes comun, spre binele ambelor popoare.

Dorindu-Vă multă sănătate și succese în realizarea obiectivelor majore 
ale țării, rog să acceptați, Excelență, asigurările distinsei mele considerații.