Mesaj cu prilejul Zilei internaționale a persoanelor cu dizabilități

Anual, pe 3 decembrie, împreună cu întreaga comunitate mondială, consemnăm Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități. Proclamată în anul 1992, prin rezoluția Adunării Generale a Națiunilor Unite, aceasta are scopul de a promova înțelegerea problemelor cu care se confruntă oamenii de alături, precum și conștientizarea necesității de a susține demnitatea, drepturile și bunăstarea persoanelor cu nevoi speciale.

Noi, oamenii, avem mai multe în comun decât ceea ce ne diferențiază. Avem vise, valori și ființe dragi pentru care însemnăm totul; aducem lumină, zâmbet și culoare în viața celor apropiați, iar ziua de astăzi reprezintă prilejul oportun pentru a exprima respect, solidaritate și bunăvoință semenilor care sunt exemplu elocvent de voință, perseverență și dragoste necondiționată.

Cu certitudine, dizabilitatea nu trebuie să fie un criteriu de discriminare, iar acest fapt este demonstrat de performanțele unor oameni deosebiți. Voi depune toate eforturile pentru asigurarea condițiilor decente de trai, a unui mediu prietenos și egal pentru aceste persoane speciale, care au un rol deosebit în viața societății noastre. Doar împreună putem făuri un viitor mai bun, mai sigur și mai promițător în Republica Moldova, unde nimeni să nu se simtă exclus sau marginalizat.

Astăzi, ca și în fiecare dintre celelalte zile ale anului, urez tuturor multă sănătate, energie, putere de spirit, încredere și speranțe împlinite.