A L O C U Ț I U N E A Președintelui Republicii Moldova, Domnul Igor DODON, la aniversarea a XXVIII-a a creării organelor securității statului

Domnilor ofiţeri, subofiţeri şi angajaţi
ai Serviciului de Informaţii şi Securitate,
Stimaţi veterani,

Vă felicit călduros cu ocazia împlinirii a 28 de ani de la crearea organelor securității statului.
Consemnarea sărbătorii are o conotație deosebită pentru Republica Moldova, întrucît, de la constituirea și afirmarea statului, un rol aparte le revine organelor din sectorul de securitate, a căror misiune este apărarea statalității, suveranității și integrității țării.
Pe parcursul acestor ani, Serviciul de Informații și Securitate a demonstrat că este un pilon de bază în sistemul de asigurare a securităţii naţionale şi nu o singură dată și-a dovedit importanţa în acțiunile de protejare a valorilor noastre democratice.
Cu părere de rău, în timpurile actuale, provocările la nivel de stat s-au intensificat. Au apărut noi factori de risc și amenințări.
Or, aceste circumstanțe impun necesitatea dezvoltării continue a Serviciului de securitate al țării. De aceea, cred cu fermitate că este nevoie de concentrare maximă pe implementarea eficientă a măsurilor de modernizare a instituției.
Și sunt sigur că veți obține reușită.

Domnilor Ofiţeri,

Sîntem solidari în ideea că asigurarea securităţii naţionale reprezintă un proces continuu şi complex, ce include un spectru larg de domenii, relaţii şi interdependenţe, destinat promovării intereselor şi obiectivelor naţionale și care necesită o conformare cu imperativul timpului.
Fiind un proces îndelungat, ce implică mult efort şi dăruire, Vă asigur de sprijinul meu deplin şi necondiţionat în acest sens.
Mă bucur să constat că, în pofida condițiilor complicate, presiunilor interne și externe, menite să pericliteze procesul de reforme din țară, ați reuşit să ţineți sub control pericole reale și potențiale, în aşa fel încât toți cetăţenii să se simtă în siguranţă.
Deși specificul domeniului de activitate face ca majoritatea reușitelor înregistrate să rămînă în afara atenției publicului, vreau să remarc faptul că Serviciul de Informații și Securitate s-a manifestat plenar drept principala structură menită să ne apere Moldova.
Apreciez nivelul de pregătire al angajaţilor a căror capacitate de a fi proactivi în prevenirea și curmarea acțiunilor cu caracter subversiv s-a individualizat prin profesionalism și corectitudine.
De asemenea, vreau să remarc faptul că informaţiile şi analizele, pe care le prezentaţi cu regularitate, sunt tot mai bine pregătite şi conţin elementele esenţiale ce contribuie la luarea deciziilor la nivel politic.
Conducerea țării trebuie să se bazeze și în continuare pe munca Dumneavoastră, să se încreadă în faptul că veți fi cu un pas înaintea răuvoitorilor.
Așadar, Vă încurajez să acționați și pe viitor cu fermitate şi abnegaţie.
De bună seamă, conștientizăm dependența capacităților Serviciului de gradul de confort al ofițerilor, de condițiile în care aceștia activează. Sîntem conștienți că situația economică precară ce persistă în țară v-a afectat deopotrivă, însă vom depune eforturi pentru a vă îmbunătăți traiul.


Stimați ofițeri,

Cu acest prilej de sărbătoare, vreau să-mi exprim profunda recunoștința și față de veteranii Serviciului care au stat la baza creării organelor securității, pe atunci ale tânărului stat Republica Moldova. Dumnealor au setat standarde înalte de activitate și reprezintă, și astăzi, un exemplu și o sursă de inspirație pentru noua generație de ofițeri.
În această zi deosebită, Vă asigur de tot respectul pentru munca Dumneavoastră.
Vă urez noi succese în misiunea de onoare ce o aveți de îndeplinit, ascensiune în plan profesional, sănătate și bunăstare familială.