Igor Dodon și László Kövér au discutat mai multe subiecte de interes comun, precum promovarea dialogului politic, intensificarea cooperării între Ungaria și Republica Moldova, în special pe filiera parlamentară, realizarea unor proiecte comune în diverse domenii.
Igor Dodon a remarcat importanţa intensificării dialogului politico-diplomatic între Republica Moldova şi Ungaria, accentuînd necesitatea dinamizării relațiilor între oficialii ambelor state.
Totodată, părțile au făcut un schimb de opinii cu privire la legislația electorală, mai ales ținînd cont de faptul că din 1990 în Ungaria funcționează foarte bine sistemul mixt.
În finalul discuției șeful statului a mulțumit pentru faptul că zeci de deputați moldoveni merg anual în vizită de schimb de experiență la Budapesta.