Șeful statului a vizitat Spitalul Raional din Florești

În cadrul vizitei de lucru în teritoriu, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a mers la Spitalul Raional din Florești pentru a se documenta cu nivelul de pregătire al instituției pentru primirea eventualilor bolnavi de COVID -19.

În conformitate cu ordinul 385 al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, din 9 aprilie curent, în cadrul instituției medicale este amenajat un bloc separat pentru tratarea bolnavilor infectați cu virusul de tip nou. Blocul dispune de 31 de locuri și este dotat cu tot echipamentul necesar. Cadrele medicale dispun de toate echipamentele de protecție necesare. Pînă în prezent, instituția spitalicească din Florești nu a primit niciun bolnav cu COVID-19, aceștia fiind direcționați la spitalul din Soroca. Spitalul dispune, în total, de 286 de locuri. Colectivul instituției numără 55 de medici și 170 asistente medicale.

Igor Dodon a apreciat condițiile bune organizate în spital pentru tratarea pacienților. Șeful statului a specificat că se așteaptă o perioadă dificilă, dat fiind faptul că se începe urcarea spre zona de vîrf, perioadă care s-a dovedit plină de provocări dificile și pentru alte țări. Președintele a exprimat recunoștință față de administrația și personalul spitalului pentru dedicația, profesionalismul și efortul depus întru tratarea cetățenilor noștri.

Șeful statului a menționat că subiectul coronavirusului este unul de siguranță națională, din care motiv trebuie să fie respectate cu strictețe măsurile restrictive necesare pentru a nu admite răspîndirea în continuare a virusului. Președintele a reiterat că doar împreună vom putea face față acestor provocări.