Șeful statului a conferit Diploma de Onoare a Președintelui Republicii Moldova, tinerei de 12 ani, Maria Cazarinov

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Maria Cazarinov, laureata Concursului Internațional de Interpretare Vocală “Vocea de Aur a Rusiei”, ediția a XIII-a, care s-a desfășurat în toamna anului 2017, la Moscova.

În semn de înaltă apreciere a talentului și dăruirii sale artistice, încununate de succesele obținute la Festivalul-Concurs Internațional de Interpretare Vocală “Vocea de Aur a Rusiei”, pentru promovarea artei muzicale, șeful statului a conferit Diploma de Onoare a Președintelui Republicii Moldova, tinerei de 12 ani, Maria Cazarinov.

”Reiterez faptul că voi susține și promova și în continuare tinerii talentați din toate domeniile, precum și cei care promovează imaginea Republicii Moldova în lume”, a subliniat Igor Dodon.