Republica Moldova va primi din partea Statelor Unite ale Americii o donație de 500 de mii de doze de vaccin Johnson & Johnson

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a salutat decizia Statelor Unite ale Americii de a dona țării noastre, prin intermediul platformei COVAX, 500 de mii de doze de vaccin Johnson & Johnson, produse în SUA.

„Primele 150 de mii de doze vor ajunge la Chișinău luni, 12 iulie. Mă bucur că eforturile echipei noastre de a aduce vaccin în țară se încununează de succes”, a spus doamna Maia Sandu.

Șefa statului a mulțumit Statelor Unite ale Americii pentru această donație importantă, care va ajuta să salvăm vieți, să păstrăm sănătatea cetățenilor noștri și să reducem din forța pandemiei. „Mulțumim, de asemenea, tuturor țărilor care și-au unit, solidar, puterile pentru a sprijini platforma COVAX, făcând astfel posibil accesul la vaccin pentru cât mai multe state. Acum, trebuie să ne mobilizăm și noi și, la fel de solidar, să ne vaccinăm. Este singura șansă de a rămâne sănătoși - noi și apropiații noștri”, a menționat Președintele Maia Sandu.