Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, și-a încheiat vizita la New York unde a avut loc Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite.
În cadrul vizitei șeful statul a participat la zeci de întruniri în format bilateral și multilateral, inclusiv întrevederi cu președinții a șapte state (SUA, Turcia, România, Bulgaria, Kazahstan, Estonia și Letonia). De asemenea, Igor Dodon a avut o discuție productivă cu Secretarul General al ONU, adjunctul Secretarului de Stat al SUA, reprezentanții organizațiilor evreiești. De asemenea, Președintele a participat cu un discurs la Forumul politic pentru Obiectivele Dezvoltării Durabile și a discutat cu reprezentanții diasporei moldovenești din SUA.
Evenimentul cheie l-a constituit discursul Președintelui țării rostit de la tribuna Adunării Generale a ONU, în cadrul căruia a comunicat despre cele mai actuale aspecte ale vieții politice și sociale a Republicii Moldova.
„Consider această vizită drept una de succes în cadrul căreia ne-a reușit să promovăm interesele și aspirațiile Republicii Moldova pe arena internațională”, a subliniat Igor Dodon.