Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis astăzi, 27 aprilie, un mesaj cu prilejul Zilei Drapelului de Stat.
„Acum 31 de ani, deputații Parlamentului Independenței adoptau Tricolorul cu stemă ca noul drapel al țării noastre. După declararea independenței, acest drapel a devenit unul din simbolurile oficiale ale statului Republica Moldova, alături de Stemă și Imn. Emblemă a suveranității și independenței țării noastre, Drapelul de Stat ilustrează tradiția împărtășită de oamenii acestui meleag și reprezintă năzuințele și valorile cetățenilor noștri”, se arată în mesajul șefei statului.
Președintele Maia Sandu a menționat că Ziua Drapelului de Stat este o bună ocazie de a reflecta asupra valorilor noastre și a configura viitorul comun pe care dorim să-l construim în această țară. „Dorința de a trăi pașnic, munca pentru o viață prosperă și aspirația pentru dreptate a oamenilor din Republica Moldova ne unesc, indiferent de opțiunile politice, de apartenența etnică sau religioasă, de limba vorbită. Vom face tot ce ne stă în puteri pentru ca toți cetățenii Republicii Moldova - purtătorii suveranității - să-și construiască o viață pașnică și prosperă, trăită cu demnitate, în țara lor”, a spus doamna Maia Sandu.