Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu doamna Dafina Gercheva, rezident-coordonator al ONU în țara noastră, reprezentant rezident al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în legătură cu încheierea misiunii sale în țara noastră.
Șeful statului i-a adresat mulțumiri pentru implicarea sa activă în dezvoltarea sectorului social și umanitar a Moldovei, pentru realizarea numeroaselor programe de profil pe ambele maluri ale Nistrului. ”Consider activitatea PNUD în țara noastră drept un exemplu de abordare echilibrată și nepolitizată a realizării misiunii”, a menționat Igor Dodon.
În semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite în procesul de realizare a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, Președintele Republicii Moldova a semnat un Decret privind conferirea înaltei distincții de stat ”Ordinul de Onoare”, doamnei Dafina Gercheva. De asemenea, șeful statului a felicitat-o cu prilejul Zilei Internaționale a Femeii, dorindu-i succes în activitatea sa profesională.