O nouă rundă de consultări despre referendumul privind integrarea europeană a avut loc astăzi la Președinție

Șefa statului i-a invitat astăzi la Președinție pe mai mulți oameni de cultură pentru a discuta despre referendumul privind integrarea europeană.

Președinta Maia Sandu a subliniat importanța susținerii parcursului european al țării de către scriitori, regizori, compozitori și artiști, care pot promova valorile naționale și cele europene prin cărți, muzică, filme și spectacole de teatru. 

Seria consultărilor va continua în următoarele săptămâni, când sunt planificate întâlniri cu oameni din diferite sectoare, mediul de afaceri, cultură, educație și mass-media.