Președintele Nicolae Timofti a participat la o ceremonie de comemorare a victimelor represiunilor regimului comunist
Șeful statului, însoțit de consilieri prezidențiali, a depus flori la Monumentul victimelor deportărilor staliniste.
Șeful statului, însoțit de consilieri prezidențiali, a depus flori la Monumentul victimelor deportărilor staliniste.
„Republica Moldova este o țară europeană, iar aplicarea valorilor și standardelor comunitare va permite consolidarea instituțiilor democratice și ridicarea nivelului de trai al oamenilor”, a declarat Jose Manuel Barroso.
Secretarul general al Aparatului Președintelui Republicii Moldova, Ion Păduraru, a transmis astăzi, 11 iunie a.c., la indicația Președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, un răspuns la petiția adresată pe 15 mai 2014 șefului statului de Fracțiunea PCRM din Parlamentul Republicii Moldova.
Ales pe 25 mai în primul tur al scrutinului prezidenţial, cu 54,7 la sută din voturile exprimate, Petro Poroșenko, în vârstă de 48 de ani, a depus jurământul, în Parlament, pe Constituţie şi Evanghelie, şi a fost declarat al cincilea preşedinte al Ucrainei independente.
Vice-președintele american, Joseph Biden, a declarat că Statele Unite încurajează Republica Moldova să continue politica de integrare europeană care va aduce țării noastre stabilitate și va crea condiții de creștere economică.
În cursul dimineții, președintele Nicolae Timofti a semnat decretele privind revocarea domnului Gheorghe Șalaru din funcția de ministru al Mediului și numirea în acest post a doamnei Valentina Țapiș.
Președintele Nicolae Timofti și ambasadorul Georgiei, Merab Antadze, au împărtășit opinia că procesul de integrare europeană, în care sunt antrenate ambele state, este determinant pentru consolidarea instituțiilor democratice și ridicarea nivelului de trai al populației.