„Este necesară modernizarea Constituției sau chiar adoptarea unei noi Legi Supreme”
Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a rostit un discurs la ședința constitutivă a Parlamentului rezultat în urma scrutinului din 30 noiembrie a.c.
Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a rostit un discurs la ședința constitutivă a Parlamentului rezultat în urma scrutinului din 30 noiembrie a.c.
„Cu prilejul Marii Sărbători a Nașterii Domnului, Vă adresez tuturor gândurile mele cele mai bune, însoţite de urări de sănătate și iubire. Să credem cu tărie ca anul care vine va fi mai rodnic și mai fericit pentru toți noi”.
Șeful statului, alături de consilieri prezidențiali și angajați ai Președinției, a ascultat colinde interpretate de Corul „Brio Sonores”, Ansamblul vocal al Societății Orbilor, Ansamblul etnofolcloric „Mărgăritare” și Ansamblul etnofolcloric „Balada” al Centrului de creație a copiilor „Floarea soarelui” din capitală.
Distincțiile au fost conferite prin decret prezidențial „pentru merite deosebite în asigurarea negocierii, semnării şi ratificării Acordului de asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, aportul la liberalizarea regimului de vize cu statele membre ale UE și ale spațiului Schengen”.
Decizia a fost luată de șeful statului în urma consultărilor avute cu reprezentanții partidelor parlamentare Zinaida Greceanîi (PSRM), Vlad Filat (PLDM), Artur Reșetnicov (PCRM), Marian Lupu (PD) și Mihai Ghimpu (PL), convocați astăzi de președintele țării într-o ședință ad-hoc la Reședința de stat.
„Doresc să vă reconfirm sprijinul meu deplin și necondiționat pentru atingerea obiectivelor comune privind integrarea europeană a Republicii Moldova și implementarea proiectelor bilaterale menite să conecteze mai strâns statele noastre. Suntem ghidați, în acest efort, de spiritul Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, de patrimoniul nostru comun de valori, precum și de așteptările cetățenilor de pe cele două maluri ale Prutului”, se arată în mesajul președintelui României.
Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a participat astăzi, 18 decembrie a.c., la Palatul Național, la festivitatea dedicată Zilei Poliției.