Președintele Timofti a semnat decretele de numire în funcție a doi judecători
Andrei Niculcea și Veaceslav Negurița au fost numiți judecători la Judecătoria Buiucani, respectiv Judecătoria Călărași, pe un termen de cinci ani.
Andrei Niculcea și Veaceslav Negurița au fost numiți judecători la Judecătoria Buiucani, respectiv Judecătoria Călărași, pe un termen de cinci ani.
Ion Nașco a fost numit președinte al Judecătoriei Ștefan Vodă, iar Alexandru Parfeni, vicepreședinte al Judecătoriei Ungheni, pe un termen de patru ani.
Șeful statului a depus flori și s-a recules la crucea comemorativă de la gara feroviară din localitate și la mormintele rudelor sale deportate în Siberia.
Președintele Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti, a primit, astăzi, 7 iulie a.c. titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității Ștefan cel Mare din Suceava, România.
Avem în prezent un bilanț pozitiv al cooperării bilaterale, în prim-plan fiind procesul de integrare europeană și proiectele energetice, educaționale și sociale.
În semn de înaltă apreciere pentru dezvoltarea relațiilor dintre cele două state, președintele Timofti i-a acordat ambasadorului chinez, Tong Mingtao, „Ordinul de Onoare”.
Părțile au făcut un schimb de opinii cu privire la situația politică din Republica Moldova și contextul regional, și au scos în evidență acțiunile care trebuie întreprinse pentru implementarea cu succes a prevederilor Acordului de Asociere.