Igor Dodon a întreprins o vizită în raionul Criuleni
În cadrul vizitei în raionul Criuleni, șeful statului a avut o întrevedere cu activul raionului în cursul căreia a examinat chestiunile stringente ce stau pe agenda de dezvoltare a localității.
În cadrul vizitei în raionul Criuleni, șeful statului a avut o întrevedere cu activul raionului în cursul căreia a examinat chestiunile stringente ce stau pe agenda de dezvoltare a localității.
”Este îmbucurător faptul că înţelegerile noastre cu colegii ruşi se transformă în rezultate practice în termene atît de restrînse. Sper că un număr cît se poate de mare de concetăţeni de-ai noştri vor folosi posibilităţile ce li se oferă”, a menționat Președintele Igor Dodon.
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat la lucrările Conferinței internaționale științifice „Statalitatea Moldovei: continuitatea istorică şi perspectiva dezvoltării”, care s-a deschis astăzi la Chișinău, sub egida Președintelui Republicii Moldova.
Președintele Republicii Moldova, domnul Igor Dodon, a transmis un mesaj de felcitare domnului Mamnoon Hussain, Preşedintele Republicii Islamice Pakistan
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon consideră că CSI este o structură regională importantă şi Moldova ar trebui să abordeze în mod serios posibilităţile şi mecanismele disponibile în cadrul colaborării cu ţările CSI.
În cadrul întrevederilor, șeful statului a urat fiecărui ambasador succes în îndeplinirea mandatului, pronunțîndu-se pentru aprofundarea, atît a dialogului politic la nivel înalt, cît și pentru dinamizarea cooperării bilaterale în toate domeniile de interes comun cu fiecare dintre statele pe care le reprezintă.
Maxim Lebedinschi, consilier prezidențial în domeniul juridic şi relaţiilor instituţionale, și Corneliu Popovici, consilier prezidențial în domeniul educației, culturii și cercetării au prezentat, astăzi, un proiect de lege care prevede reformarea modalității în care elevii vor absolvi liceul.