Șeful statului a vizitat Fabrica de brînzeturi ”Lactis”
În cadrul vizitei în raionul Rîșcani, Președintele Republicii Moldova s-a familiarizat cu activitatea Fabricii de brînzeturi ”Lactis”.
În cadrul vizitei în raionul Rîșcani, Președintele Republicii Moldova s-a familiarizat cu activitatea Fabricii de brînzeturi ”Lactis”.
În continuarea vizitei în raionul Florești, Președintele Igor Dodon a participat la Ceremonia de inaugurare a Monumentului eroilor căzuți în timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei, în satul Dumitreni.
Ținînd cont de faptul că anul 2019 a fost declarat, prin decret prezidențial, Anul Familiei, Președintele Igor Dodon a decis să viziteze familia Volcov din localitatea Alexeevca, care educă 5 copii iar în curînd se va naște al șaselea, inclusiv doi de vîrstă școlară și familia lui Damian Olga și Sochircă Mihail, din Dumitreni, care de asemenea, cresc cu mare dificultate 4 copii cu cuprinsă între 2 - 14 ani.
În cadrul vizitei în teritoriu, șeful statului a mers la grădinița de copii „Romașca” din localitatea Alexeevca, r-nul Florești.
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, împreună cu Zinaida Greceanîi, Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Maia Sandu, Prim-ministru, Andrei Năstase, vicepremier, Ministru al Afacerilor Interne, Olesea Stamate, Ministru al Justiției, a participat la o ședință cu privire la reforma justiției.
Astăzi, Președintele țării, Igor Dodon, împreună cu Prima Doamnă, Galina Dodon și Ambasadorul Emiratelor Arabe Unite în țara noastră, E.S. Salem Ahmed Al Kaabi, au vizitat Spitalul clinic municipal pentru copii „V. Ignatenco” din Chișinău, secția de chirurgie generală, unde sunt internați circa 20 de copii cu vîrsta cuprinsă între 4 și 17 ani.
Președintele țării, Igor Dodon, a ţinut un discurs în cadrul recepţiei oficiale oferite cu prilejul Zilei Independenţei Republicii Moldova. La evenimentul festiv au participat Președintele Parlamentului, Zinaida Grecianîi, Prim-ministru Maia Sandu, membrii Guvernului, deputați în Parlamentul RM, reprezentanți ai corpului diplomatic și ai societății civile.