Șeful statului și Prim-ministrul au desfășurat ședința săptămânală
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat la ședința săptămânală cu Prim-ministrul, Ion Chicu.
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat la ședința săptămânală cu Prim-ministrul, Ion Chicu.
Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Chiril Tatarlî, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, ales pe circumscripție uninominală, ex-preşedinte al raionului Taraclia.
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut astăzi o întrevedere cu membrii Grupului de Inițiativă pentru reforma constituțională din care fac parte foști președinți ai Curții Constituționale, juriști și savanți notorii în domeniul dreptului. Ședința a fost organizată urmare a apelului publicat de ei anterior, care conținea îndemnul de a discuta situația complicată care s-a creat cu privire la Curtea Constituțională.
În continuarea vizitei în raionul Călărași, Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, s-a familiarizat cu activitatea a doi agenți economici.
Aflîndu-se în raionul Călărași, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a vizitat Stația de epurare din comuna Onișcani. Construită în anul 2014, cu sprijinul Guvernului Poloniei, aceasta este unica stație modernă din regiune, cu impact negativ ecologic 0. Șeful statului a salutat activitatea acestei întreprinderi, menționînd necesitatea dezvoltării serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare pe întreg teritoriul Moldovei.
În cadrul vizitei în raionul Călărași, Preşedintele ţării a depus flori la Monumentul Ostașilor Căzuți în luptele Marelui Război Pentru Apărarea Patriei din localitatea Dereneu. Ulterior Igor Dodon a vizitat veteranul de război, Gurschi Mihail din satul Dereneu care a ajuns la venerabila vîrstă de 95 de ani.
În continuarea vizitei de lucru în raionul Ungheni, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a depus flori la Monumentul ostașilor căzuți în luptele din anul 1944. Șeful statului a menționat că este de datoria fiecăruia dintre noi să păstrăm vie amintirea strămoșilor noștri ce și-au jertfit viața ca noi să avem astăzi un cer senin de-asupra capului.