CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Comunicate de presă

Președintele Moldovei a vizitat raionul Dondușeni

Agenda de lucru de astăzi a șefului statului include mai multe întrevederi în raionul Dondușeni. În satul Pocrovca, Igor Dodon a participat la festivitatea de deschidere a Centrului medicilor de familie. Clădirea a fost construită timp de o jumătate de an, din mijloace bugetare – aproximativ 150 mii de lei. Aici activează patru medici, iar în sediul instituției medicale se află și o farmacie. Președintele i-a felicitat pe cei prezenți cu ocazia deschiderii Centrului, dorindu-le multă sănătate și succes.

Șeful statului a înmînat Ordinul Republicii unui veteran din orașul Otaci

Vizita de lucru a Președintelui Republicii Moldova în raionul Ocnița s-a încheiat în orașul Otaci, unde a vizitat un veteran al Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Stepan Vovcioc, în vîrstă de 94 de ani, a fost chemat pe front în anul 1944, și-a îndeplinit serviciul militar inițial în artilerie, apoi în corpul de tancuri. S-a învrednicit de Ordinul „Steaua Roșie”, medaliile „Pentru eliberarea Pragăi” și „Pentru capturarea Berlinului”.

Igor Dodon s-a familiarizat cu situația social-economică din raionul Ocnița

Vizita de lucru a Președintelui Republicii Moldova în raionul Ocnița a continuat la sediul administrației raionale, unde, împreună cu președintele raionului, Plopa Iurie au discutat despre problemele cu care se confruntă regiunea: dezvoltarea social-economică, inclusiv crearea unei Zone Economice Libere, reabilitarea drumurilor și a obiectelor de menire socială, suportul statului privind finalizarea construcției sediului pentru detașamentul de pompieri și salvatori, finanțat de partenerii americani dar încă nefinisat.