CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Comunicate de presă

Șeful statului s-a familiarizat cu activitatea a doi agenți economici din raionul Florești

În raionul Florești, Președintele Republicii Moldova s-a familiarizat cu activitatea a doi agenți economici specializați în agricultură. SRL „AgroCirip”, la fel ca și multe alte întreprinderi agricole din Moldova, este specializată în cultivarea cerealelor, rapiței, floarea soarelui, a porumbului și mai deține o livadă de pomi fructiferi pe o suprafață totală de aproximativ o mie de hectare.

Igor Dodon a vizitat raionul Florești

Igor Dodon a vizitat spitalul din raionul Florești, pentru a înmâna unui grup de lucrători medicali Diploma de Onoare a Președintelui, în semn de înaltă apreciere a meritelor lor deosebite în domeniul protecției sănătății publice și în combaterea răspândirii virusului. Acest spital are o capacitate de circa 300 de paturi. Aici activează 420 de persoane. În prezent, în instituția respectivă se tratează 45 de pacienți diagnosticați cu COVID-19, iar 36 s-au externat.

Președintele țării a avut o întrevedere cu reprezentanții Asociației veteranilor de război din raionul Soroca

Pe finalul vizitei de lucru în raionul Soroca, șeful statului a avut o întrevedere cu reprezentanții Asociației locale a veteranilor de război din Afganistan, a veteranilor conflictului armat din anul 1992 pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova, precum și a participanților la lichidarea consecințelor catastrofei de la Cernobîl.