Anunț pentru mass-media
Oficialii au făcut un schimb de păreri despre situația curentă din cele două țări, precum și despre perspectivele cooperării bilaterale post-pandemice.
Maia Sandu i-a atenționat pe reprezentanții ministerelor Economiei și Infrastructurii, Finanțelor, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale, ai CNAS, ANAFM și ODIMM că, potrivit estimărilor recente, în anul 2020 zeci de mii de cetățeni ai țării noastre au ajuns sub pragul sărăciei din cauza pandemiei.
Un subiect important al convorbirii a fost accesul mai rapid la vaccin pentru cetățenii țării noastre cu ajutorul instituțiilor UE.
Șefa statului i-a mulțumit Ambasadorului Zdaniuk pentru sprijinul acordat țării noastre.
Delegația a sosit la Chișinău pentru discuții pregătitoare cu autoritățile în vederea implementării unei părți a pachetului de asistență pentru cetățenii Republicii Moldova.
Președintele Maia Sandu a menționat că Republica Moldova mizează pe sprijinul ONU și al Agențiilor Națiunilor Unite în perioada post-pandemic.