CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Comunicate de presă

Șefa statului a transmis scrisori de mulțumire unor organizații și companii ce s-au implicat în acțiunile de voluntariat în sprijinul refugiaților din Ucraina

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis la peste o sută de organizații non-guvernamentale naționale și internaționale, dar și către companii private, scrisori de recunoștință pentru sprijinul oferit și pentru acțiunile de voluntariat pe care le-au inițiat pentru a ajuta refugiații din Ucraina.

Președinta Maia Sandu a participat la Finala FIRST LEGO League Challenge și a înmânat premii pentru echipele câștigătoare ale competiției

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat în această după-amiază la Finala FIRST LEGO League Challenge, cea mai mare competiție internațională în domeniul tehnologiei și roboticii dedicată copiilor și adolescenților. Evenimentul, care s-a ținut într-o atmosferă caracterizată prin ingeniozitate, creativitate și multă voie bună, a reunit sute de elevi din toată țara.

Cu prilejul Zilei Europei, Președinta Maia Sandu a acordat Înaltul său Patronaj pentru două proiecte realizate în comun de Republica Moldova și România

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a acordat cu prilejul Zilei Europei, marcată astăzi, Înaltul său Patronaj pentru două proiecte culturale moldo-române ce se vor desfășura la Chișinău în anul 2022. Este vorba de Salonul Internațional de Carte „Bookfest” și de Reuniunea Teatrelor Naționale Românești. Înaltul Patronaj este acordat în comun cu Președintele României, Klaus Iohannis.