Igor Dodon, Președintele Republicii Moldova a avut o întrevedere cu Başcanul Găgăuziei, Irina Vlah

În cadrul întrevederii, părțile au făcut un schimb de opinii cu privire la situaţia din ţară şi, în special, la cea din Autonomie. Igor Dodon a subliniat importanţa păstrării şi dezvoltării colaborării la nivelul şefului statului şi al liderului UTA Gagauz-Yeri. 


Președintele țării și-a reiterat sprijinul atît pentru Başcan, cît şi pentru Comitetul Executiv al autonomiei. În acest context, Igor Dodon a propus ca reprezentanţii Găgăuziei să sprijine activ diferite iniţiative ale Preşedintelui şi să se încadreze în structurile instituite pe lîngă şeful statului.

În cadrul dialogului, oficialii au convenit ca în zilele imediat următoare, Başcanul să propună candidaturi ale reprezentanţilor regiunii care vor face parte din componenţa Consiliului Economic şi a Consiliului societății civile pe lîngă Președintele Republicii Moldova, precum şi din componenţa Consiliului Suprem de Securitate. 

De asemenea, părțile au ajuns la o poziţie comună potrivit căreia, în cazul modificării sistemului electoral, urmează să fie clar determinată cota pentru Găgăuzia. 

În final, Președintele Republicii Moldova a exprimat, în mod repetat, recunoştinţa şi consideraţiunea locuitorilor Autonomiei pentru încrederea şi susţinerea acordată.