Igor Dodon împreună cu Filip Kirkorov au inaugurat cea de-a V-a ediție a Festivalului Căpșunelor și Mierii
Astăzi, șeful statului, Igor Dodon, împreună cu renumitul artist rus, Filip Kirkorov, au participat la culesul căpșunelor și au inaugurat cea de-a V-a ediție a Festivalului Căpșunelor și Mierii, care se desfășoară sub egida Președintelui Republicii Moldova în satul său natal, Sadova.
Șeful statului a salutat miile de persoane care au venit la Sadova pentru a fi prezenți la acest eveniment. În context, Președintele țării a remarcat că va susține și încuraja organizarea unor astfel de evenimente care reprezintă un prilej bun de promovare a produselor și producătorilor autohtoni.
”Doar în localitatea Sadova sînt circa 20 de producători de căpșuni a căror plantație se întinde pe zeci de hectare de pămînt. Sînt bucuros că în primele 5 luni ale anului curent, cu eforturi comune, exportul de căpșune pe piața Federației Ruse și Belarus a crescut de 6-7 ori”, a subliniat Igor Dodon.
De asemena, șeful statului a vizitat standurile unde mai mulți producători autohtoni au expus cele mai aromate și gustoase soiuri de căpșuni. Totodată, Igor Dodon împreună cu oaspeții festivalului au degustat diverse lichioruri de căpșuni, dulceţuri și miere de albine.
Menționăm că, pe tot parcursul festivalului atmosfera este întreținută de muzica unor interpreți, ansambluri și colective artistice din țara noastră precum: orchestra Fraților Advahov, Vitalie Dani, Anișoara Puică, Geta Burlacu, Natalia Gordienco, Sergiu Cuzencov, ansamblul de dansuri populare „Mărgăritare”, ansamblurile etnofolclorice „Romanița” și „Prutenii”.
"La ora 19:00 pe scenă vor evolua formațiile ”Acord”, ”DoReDoS”, Nelly Ciobanu, Valentin Uzun & „THARMIS”, precum și cunoscutul interpret rus, Filip Kirkorov. Evenimentul va culmina cu un grandios foc de artificii”, a specificat șeful statului.