Igor Dodon a asistat la slujba oficiată la biserica-monument “în numele Tuturor Sfinţilor şi în memoria victimelor căzute întru salvarea Patriei noastre”

Cu prilejul sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel,Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a asistat la slujba de seară oficiată de Exarhul Patriarhal al Întregului Belarus, Mitropolitul Pavel de Minsk și Zaslavl, la biserica-monument “în numele Tuturor Sfinţilor şi în memoria victimelor căzute întru salvarea Patriei noastre” din Minsk.

În cripta acestei biserici sînt înmormîntate rămăşiţele a trei soldaţi necunoscuţi, căzuţi în luptele a trei războaie – Războiul pentru Apărarea Patriei din anul 1812, Primul Război Mondial şi Marele Război pentru Apărarea Patriei. 

Am asistat la slujba de seară din biserică, care a fost oficiată de Exarhul Patriarhal al Întregului Belarus, Mitropolitul Pavel de Minsk și Zaslavl.  Am ascultat cu plăcere corul bisericesc. Am primit în dar Icoana Maicii Domnului ”Zhirovitskaya”. L -am felicitat pe Mitropolit cu prilejul zilei numelui și l-am invitat să efectueze o vizită în țara noastră”, a menționat șeful statului.

Igor Dodon a declarat că Belarus este un stat independent, dar cu toate acestea, păstrează cu sfințenie memoria evenimentelor eroice din istoria noastră comunăDe asemenea, șeful statului a spus că nu-i exclus că soldaţii care şi-au îndeplinit cu sfințenie datoria față de Patrie şi au fost înmormîntaţi în această biserica, pot fi originari din Moldova.   

În acest context, Președintele țării a subliniat că nimănui nu-i va reuşi să ne răpească istoria noastră comună. Şi nimănui nu-i va reuşi să ne răpească credinţa ortodoxă – acel fir viu care timp de secole face legătura dintre popoarele noastre. 

Totodată, Igor Dodon i-a felicitat pe toţi credincioşii ortodocşi cu prilejul Sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel și pe toţi cei care astăzi îşi sărbătoresc ziua numelui, cît şi pe locuitorii tuturor localităţilor din Moldova şi Belarus, care astăzi sărbătoresc hramul localității.