Cristina Buga a fost numită în funcția de consilier prezidențial în domeniul relațiilor cu diaspora

Astăzi, Președintele țării, Igor Dodon a semnat Decretul cu privire la numirea în funcția de consilier prezidențial în domeniul relațiilor cu diaspora pe doamna Cristina Buga.

Pentru suplinirea acestei funcții la Președinție au parvenit peste o sută de dosare, dar candidatura Cristinei Buga a fost selectată deoarece a întrunit mai multe criterii esențiale.

Cristina Buga a locuit peste 10 ani în Franța, a făcut studiile la Universitatea ”Pierre Mendès France” din Grenoble (Franța), a obținut masteratul în Economie Internațională și doctoratul în științe economice la Universitatea din Grenoble, Franța. Pe parcursul mai multor ani, a activat în calitate de profesor asociat în ştiințe economice la Universitatea din Grenoble și cercetător asociat în afaceri internaționale la Universitatea din Pretoria.

Locuind mai mult timp peste hotarele țării și călătorind în mai multe țări, este familiarizată cu problemele cu care se confruntă diaspora moldovenească.

Președintele i-a urat succes doamnei Buga în consolidarea legăturilor diasporei cu Patria și în fortificarea comunicării dintre diasporă și instituția prezidențială.

Una din primele sarcini care i-a revenit noului consilier este organizarea, în cadrul vizitei Președintelui Republicii Moldova  în Republica Turcia, preconizate pentru următoarea săptămînă, a unei întrevederi cu diaspora moldovenească din Istanbul, pe data de 21 mai, la ora 19:00, în Hotelul „Summa Plaza” (Huzur Mah. Fazıl Kaftanoğlu Cd. No:3, Sarıyer).

Date de contact: Telefon: 067585703; e-mail: c.buga@prm.md

 

Vezi Decretul și CV-ul