CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Republicii Moldova a avut o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Azerbaidjan

Președintele țării, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu Ambasadorul Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova, Gudsi Osmanov.

Oficialii au discutat diverse chestiuni cu privire la relațiile bilaterale în domeniul comercial-economic, energetic și cel umanitar. Părțile au constatat un potențial enorm al țărilor noastre care nu a fost valorificat pe deplin și au pledat pentru dinamizarea raporturilor în toate direcțiile de interes comun.

În context, interlocutorii au subliniat importanța organizării celei de-a patra ședințe a Comisiei interguvernamentale pentru colaborare comercial-economică, care nu s-a convocat din anul 2012. Totodată, șeful statului a menționat faptul că este preconizată și organizarea unui business forum în cadrul acestei comisii și atragerea companiilor azere în participarea la expozițiile tematice din Republica Moldova.

În cadrul discuției, Președintele țării a reiterat interesul Republicii Moldova privind atragerea investitorilor din Azerbaidjan în realizarea proiectelor de infrastructură. În special, Igor Dodon a subliniat că pentru țara noastră un mare interes prezintă experiența companiilor din această țară în construcția drumurilor.

Totodată, șeful statului și-a exprimat recunoștința față de conducerea Azerbaidjanului pentru susținerea semnificativă oferită țării noastre în realizarea proiectelor sociale, în special în Autonomia Găgăuză. Astfel, Președintele țării a remarcat că în orașul Ceadîr-Lunga, cu susținerea Fundației "Heydar Aliyev", se finalizează lucrările de construcție a unui Centru cultural-educațional. Amintim că acest lucru a fost posibil în rezultatul înțelegerii Președintelui Moldovei Igor Dodon cu Președintele Azerbaidjanului Ilham Aliyev, în timpul vizitei oficiale la Baku, din luna iunie 2017.

De asemenea, șeful statului i-a adresat mulțumiri părții azere pentru invitația la Forumul global de la Baku, la care dumnealui a avut onoarea să participe în anii 2018 și 2019. Igor Dodon a spus că examinează posibilitatea de a participa la următorul Forum, care este preconizat în perioada 12-14 martie, 2020.

În încheierea întrevederii, Președintele țării a reiterat invitația adresată dlui Ilham Aliyev de a efectua o vizită oficială în Republica Moldova, în anul viitor.