CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Republicii Moldova a avut o discuție online cu Președintele Federației Ruse

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o discuție în format videoconferință cu Vladimir Putin, Președintele Federației Ruse.

Oficialii au abordat un spectru larg de subiecte legate de interacțiunea dintre țările noastre în cadrul parteneriatului strategic. Părțile au constatat cu satisfacție dinamica în creștere continuă a relațiilor bilaterale, în pofida crizei pandemice.

Interlocutorii au acordat o atenție sporită unor teme de actualitate. Astfel, la 1 octombrie, va avea loc Forumul Economic Moldo-Rus în format de teleconferință, iar la 2 octombrie, se va desfășura ședința Comisiei Interguvernamentale Moldo-Ruse pentru cooperare comercial-economică în format videoconferință.

De asemenea, Președintele Republicii Moldova a discutat cu Președintele Federației Ruse despre evoluția negocierilor privind obținerea de către Republica Moldova a împrumutului rus în valoare de 200 mil. de euro. Totodată, Igor Dodon și Vladimir Putin au abordat chestiuni ce țin de semnarea unui acord cu privire la protecția socială, de acordare a asistenței umanitare din partea Federației Ruse pentru achiziția a 20 mii de tone de motorină pentru producătorii agricoli din Moldova. În acest scop, partea rusă este dispusă să ofere 500 milioane de ruble, iar prima tranșă ar putea fi transferată în zilele următoare.

În continuare, șeful statului a reiterat interesul părții moldovenești pentru procurarea vaccinului rus împotriva coronavirusului, după ce acesta va trece toate etapele de testare și va obține autorizația Organizației Mondiale a Sănătății.

În altă ordine de idei, Igor Dodon a solicitat conducerii Federației Ruse să permită studenților din Republica Moldova, care învață în Rusia, să se prezinte la locul de studii. În context, Președintele Moldovei s-a adresat omologului rus să examineze posibilitatea de a relua traficul aerian și feroviar dintre țările noastre.

Oficialii au convenit că pe marginea înțelegerilor la care au ajuns, în cel mai scurt timp va avea loc o discuție telefonică între prim-miniștrii ambelor state.