CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon și Recep Tayyip Erdogan au prezidat ședința Consiliului de Cooperare Strategică la Nivel Înalt între Moldova și Turcia

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, împreună cu Președintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdogan, a prezidat prima ședință a Consiliului de Cooperare Strategică la Nivel Înalt între Republica Moldova și Republica Turcia.

Șeful statului a menționat că prin desfășurarea acestei ședințe, s-a materializat dorința reciprocă de a conferi relațiilor noastre nivelul de parteneriat strategic, la doar un an de la lansarea acestuia, în marja vizitei în Republica Moldova a Excelenței Sale, Președintele Republicii Turcia, dl Recep Tayyip Erdoğan.

În cadrul ședinței, au fost stabilite obiectivele comune și strategia dezvoltării relațiilor în mai multe domenii, precum: politic, militar, de securitate, economic, comercial, energetic, transporturi, agricultură, turism, sănătate, cultură, știință și umanitar.

Avînd în vedere faptul că Turcia este unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali și de investiții ai Republicii Moldova, clasîndu-se pe locul 6, după valoarea capitalului investit și pe locul 7, după valoarea volumului schimburilor comerciale, părțile au convenit să organizeze la Ankara următoarea ședință a Comisiei mixte interguvernamentale de cooperare comercial-economică moldo-turcă, care este mecanismul principal de dezvoltare a relațiilor comerciale și economice bilaterale.

De asemenea, interlocutorii au convenit să organizeze la Chișinău, în anul 2020, prima ședință a Grupului Comun de Lucru pentru Planificare Strategică, instituit în cadrul Consiliului, în vederea efectuării unui schimb de opinii cu privire la subiecte de interes de pe agenda bilaterală, regională și globală și pentru a identifica domeniile și proiectele prioritare de cooperare, aceasta urmînd a fi co-prezidată de Miniștrii Afacerilor Externe.

Președintele Republicii Moldova a exprimat aprecierea pentru consolidarea și extinderea cadrului juridic bilateral, prin semnarea de astăzi a patru Acorduri interguvernamentale în astfel de domenii importante precum:
- conversiunea și recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere;
- formarea şi instruirea personalului din organele de drept;
- transportul internațional combinat de mărfuri;
- instituirea reciprocă a centrelor culturale.

De asemenea, participanții la ședință au stabilit că următoarea ședință a Consiliului va avea loc în Republica Moldova, în anul 2021.