CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon a participat la o ședință comună a comandamentului Forțelor Armate și Uniunii Ofițerilor

Președintele țării a participat la o ședință comună a comandamentului Forțelor Armate, conducerii Uniunii Ofițerilor Republicii Moldova, a Comisiei pentru veteranii Forțelor Armate, ai organelor de drept și participanții la conflictele militare din cadrul Consiliului Societății Civile pe lîngă Președintele Republicii Moldova, a conducerii Comitetului Național „Victoria”, precum și a participanților la luptele pentru apărarea independenței Republicii Moldova și în războiul din Afganistan.

Victor Gaiciuc, ministru al Apărării, președinte al Uniunii Ofițerilor a menționat că decizia de a organiza o asemenea întrevedere a fost luată cu scopul de a discuta problemele actuale cu care se confruntă militarii în termen și în rezervă, Armata Națională și organizațiile patriotice din societate.

De asemenea, interlocutorii și-au exprimat sprijinul pentru poziția Președintelui privind consolidarea statalității noastre și a instituțiilor democratice, a educației patriotice a tineretului, sporirea nivelului de protecție socială a păturilor social-vulnerabile ale populației etc.

În cadrul întrevederii, părțile au discutat și planurile pentru anul 2020, unde o atenție sporită va fi acordată restaurării monumentelor istorice, în special, a celor din timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei. În context a fost remarcată necesitatea unei reconstrucții capitale a Memorialului Gloriei Militare „Eternitate”, din capitală.

Șeful statului a mulțumit corpului de ofițeri și activiștilor civici pentru susținerea acordată Instituției Prezidențiale în perioada evenimentelor politice dificile care au avut loc în Republica Moldova pe parcursul anului 2019.