CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon a avut o întrevedere cu conducerea raionului Dubăsari și a orașului Vadul lui Vodă

În cadrul vizitei de lucru în satul Coșnița, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a depus flori la monumentul eroilor căzuți în Marele Război pentru Apărarea Patriei și la monumentul eroilor căzuți în conflictul armat de pe Nistru din 1992, în semn de înalt respect pentru memoria ostașilor căzuți pe câmpul de luptă pentru pace pe meleagul nostru.

De asemenea, șeful statului a discutat cu conducerea raionului Dubăsari problemele cu care se confruntă oamenii din raion. Aceștia i-au comunicat Președintelui că cetățenii sunt interesați de continuitatea realizării proiectelor investiționale. În special despre reparația capitală a unor instituții de învățământ,
renovarea drumurilor, a sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare, iluminarea străzilor etc. Igor Dodon a reiterat că actuala conducere a statului acordă o atenție sporită dezvoltării regiunilor țării și toate proiectele investiționale de amploare vor fi finanțate în volum deplin.

Ulterior, Președintele țării a vizitat primăria orașului Vadul lui Vodă unde s-a familiarizat cu mersul lucrărilor de renovare a sediului Primăriei.