Igor Dodon a avut o întrevedere cu conducătorii comisiilor de profil din cadrul Consiliului Societății Civile

Astăzi, Președintele Igor Dodon a avut o întrevedere cu conducătorii comisiilor de profil ale Consiliului Societății Civile pe lîngă Președintele Republicii Moldova.

În cursul discuțiilor, au fost abordate diverse subiecte cu privire la situația actuală din țara noastră, dar și scenariile privind evoluția evenimentelor după ședința de constituire a Parlamentului nou-ales. De asemenea interlocutorii au vorbit despre obiectivele pentru anul curent legate de marcarea Anului Familiei în țara noastră, a celor 660 ani de la întemeierea Țării Moldovei, precum și a Anului Republicii Moldova în Federația Rusă, care va fi lansat la Moscova, în aprilie curent. 

Șeful statului a reiterat faptul că menținerea unui dialog constant cu societatea civilă și consultarea opiniei acesteia pe majoritatea subiectelor de importanță majoră pentru societate este o prioritate pentru el și lucrul în această direcție va continua.