CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Declarațiile de presă ale președinților Nicolae Timofti și Aleksandr Lukașenko, la Minsk

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, se află într-o vizită oficială, de două zile, la Minsk.

Șeful statului a purtat, astăzi, convorbiri tête-à-tête cu președintele Republicii Belarus, Aleksandr Lukașenko, urmate de o întrevedere a delegațiilor din cele două țări.

De asemenea, cei doi președinți au susținut declarații de presă.

Vă prezentăm în continuare declarațiile președinților Nicolae Timofti și Aleksandr Lukașenko.

 

Nicolae Timofti, președintele Republicii Moldova:

 

Stimate domnule Preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Onorată asistenţă,

Doresc să-i mulțumesc mai întâi Excelenței Sale, domnului președinte al Republicii Belarus pentru primirea caldă şi ospitalitatea deosebită.

Am avut cu colegul şi prietenul meu Alexandr Lukaşenko consultări constructive și sincere, care au reconfirmat, din punctul meu de vedere, nivelul avansat al relaţiilor dintre țările noastre, relații bazate pe încredere şi susţinere reciprocă.

 Am discutat cu domnul președinte despre perspectivele dezvoltării cooperării moldo-belaruse, și am făcut schimb de opinii privind situaţia pe arena internaţională și securitatea regională.

Dorim să dezvoltăm dialogul bilateral și cooperarea în sfera comercial-economică, între cercurile de afaceri, ştiinţifice și culturale din ţările noastre.

Concret, avem în vedere proiecte comune în domeniile agroindustrial, energetic, transporturilor şi infrastructurii. Prezenţa ţărilor noastre în diferite zone de liber schimb oferă posibilități reciproc avantajoase, pe care le putem valorifica prin crearea unor întreprinderi mixte.

Prezența produselor moldovenești pe piața estică se poate realiza cu ajutorul statului Belarus.

Tot așa, Republica Moldova poate contribui la stabilirea, pentru întreprinderile belaruse, a unor noi conexiuni economice suplimentare cu statele Uniunii Europene.

Unul din exemplele bune de conlucrare moldo-belarusă este asamblarea, la Chișinău, a troleibuzelor belaruse. Am stabilit astăzi să extindem acest proiect, urmând să asamblăm în Republica Moldova și autobuze de marca „MAZ”.

De asemenea, am examinat posibilitatea majorării exportului de fructe, legume şi vinuri îmbuteliate în Belarus.

Am apreciat activitatea şi rolul pozitiv al Comisiei interguvernamentale moldo-belaruse pentru cooperare comercial-economică, care este un instrument efectiv în promovarea raporturilor comercial-economice dintre cele două ţări.

Rezultatele celei de-a 16-ea şedinţe a Comisiei, care s-a desfăşurat în ajunul vizitei, sunt o dovadă elocventă în acest sens.

În plan politic, am făcut, după cum spuneam anterior, un schimb de opinii pe marginea situației internaţionale şi securităţii regionale.

Am reiterat ataşamentul faţă de principiile respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a statelor noastre. Pledăm pentru reglementarea problemelor de securitate în baza principiilor şi normelor general recunoscute ale dreptului internaţional.

Sunt convins că înţelegerile convenite în cadrul actualei vizite, precum şi documentele semnate, vor contribui esenţial la aprofundarea cooperării dintre Republica Moldova şi Republica Belarus.

Îi mulțumesc mult Domnului Preşedinte Alexandr Lukaşenko pentru deschiderea și prietenia pe care o arată țării mele.

La rândul meu, reconfirm disponibilitatea noastră de a depune toate eforturile în vederea atingerii unui nivel calitativ nou al relaţiilor bilaterale moldo-belaruse.

Vă mulţumesc.



Alexandr Lukașenko, președintele Republicii Belarus: 

Stimați prieteni,

Am avut astăzi cu omologul și prietenul meu, domnul Nicolae Timofti, Președintele Republicii Moldova, convorbiri  productive, axate pe teme concrete.

Actuala vizită a Președintelui Republicii Moldova în Republica Belarus este rodul dezvoltării consecvente a relațiilor sincere și prietenești dintre țările noastre.

Moldova reprezintă pentru noi un important partener comercial-economic, situându-se pe locul patru în volumul total al schimbului de mărfuri efectuat de Belarus cu țările CSI.

Schimburile comerciale între țările noastre au crescut, din 2000,  mai bine de cinci ori, depășind în anul 2014 cota record de 400 mil. dolari SUA.

Nu trebuie, însă, să ne oprim la aceste rezultate. De bună seamă, am obținut deja anumite succese, dar trebuie să avansăm în continuare.

De aceea, în cadrul discuțiilor pe care le-am avut am acordat o atenție deosebită identificării unor noi forme de cooperare reciprocă în vederea dezvoltării relațiilor comercial-economice bilaterale.

O perspectivă a colaborării este cooperarea în domeniul producției, în toate sferele de interes reciproc, cu livrarea produselor pe piețele unor țări terțe, inclusiv cele din Uniunea Economică Eurasiatică și din UE.  

Sunt deja în curs de realizare proiectele de asamblare în Moldova a tractoarelor și troleibuzelor belaruse. În curând, sper că va începe asamblarea autobuzelor belaruse.

Suntem dispuși să acoperim cererea partenerilor moldoveni de produse ale industriei constructoare de mașini, petrochimice, materiale de construcții, mărfuri din industria ușoară, tehnică de uz casnic, medicamente și produse alimentare.

Suntem interesați să participăm la proiecte de modernizare a infrastructurii rutiere și feroviare din Moldova, dorim să ne împărtășim experiența acumulată în industrie, construcții, agricultură și în alte sfere.

Totodată, țara noastră este interesată în organizarea procesării în comun a produselor pomilegumicole moldovenești în Belarus.

Având în vedere industria,  infrastructura de transport și logistică, dezvoltate în Belarus, s-ar putea pune lua în considerare prelucrarea, conservarea și promovarea mărfurilor moldovenești pe piața Uniunii Economice Eurasiatice.

În domeniul politic nu avem absolut nici o problemă cu prietenii moldoveni. Țările noastre cooperează în mod constructiv în cadrul organismelor internaționale, inclusiv în cadrul ONU, OSCE, CSI, al altor organizații internaționale  și regionale. Merită să fie salutată și activizarea  dialogului interparlamentar bilateral.

În cadrul întrevederii am constatat cu satisfacție intensitatea contactelor bilaterale în domeniul umanitar: știință, învățământ, sport și alte domenii.

Următorul pas în această direcție va fi desfășurarea în toamna acestui an a Zilelor culturii Republicii Belarus în Republica Moldova, iar în anul viitor îi așteptăm pe oamenii de cultură din Moldova în vizită de răspuns.

În încheiere, țin să menționez încă o dată că Republica Belarus nu are în relația cu Republica Moldova probleme nerezolvate și teme de discuții închise.  

Am tratat întotdeauna cu multă atenție chestiunile sensibile pentru Moldova. Mizăm pe faptul că partea moldoveană va aplica și de acum încolo abordări similare de parteneriat.  

Vă mulțumesc.